Un nou val de căldură sufocantă a cuprins România. Meteorologii au emis coduri portocaliu și galben de caniculă.
Avertizările meteorologice de caniculă și disconfort termic accentuat au fost prelungite.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 22 august
Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții
Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar în zonele de câmpie și local în cele de deal și podiș va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 24 de grade.
COD PORTOCALIU
Fenomene vizate: val de căldură în intensificare, caniculă și disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 22 august
Zone afectate: județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Constanța, Ilfov și municipiul București
În județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Constanța, Ilfov și municipiul București valul de căldură și canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 23 august
Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții
Valul de căldură va persista în sud-vest, sud și în sud-est, unde va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 23 de grade.
Notă: Vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată local în jumătatea nordică a teritoriului și pe arii restrânse în rest.
Valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârșitul săptămânii.
COD PORTOCALIU
Fenomene vizate: caniculă și disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 23 august
Zone afectate: județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București
În județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București se vor înregistra temperaturi maxime de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.