Angajatorii sunt obligați să respecte repausul zilnic și săptămânal al angajaților, a stabilit recent Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a stabilit recent că repausul zilnic și repausul săptămânal sunt două drepturi distincte ale salariaților, astfel că angajatorii n-au voie să-l includă pe primul în al doilea atunci când repausul zilnic este urmat de repausul săptămânal.
Mai mult decât atât, regula trebuie respectată chiar dacă legislația națională prevede o perioadă de repaus săptămânal mai mare decât cea stabilită prin legislația europeană.
Curtea de Justiție a dat această hotărâre într-o situație din Ungaria, judecătorii raportându-se la prevederile Directivei europene privind organizarea timpului de lucru.
Aceștia au decis că un angajator nu are voie să includă repausul zilnic în cel săptămânal, indiferent despre ce situație este vorba.
„Or, o situație în care repausul zilnic ar face parte din repausul săptămânal ar goli de conținut dreptul la repaus zilnic, privând lucrătorul de valorificarea efectivă a acestuia, atunci când beneficiază de dreptul la repaus săptămânal. În acest context, Curtea reține că directiva nu se limitează să stabilească în mod global o perioadă minimă pentru dreptul la repaus săptămânal, ci precizează în mod expres că această perioadă se adaugă perioadei aferente dreptului la repaus zilnic. Rezultă că perioada de repaus zilnic nu face parte din perioada de repaus săptămânal, ci se adaugă la aceasta, chiar dacă o precedă în mod direct.
Curtea arată totodată că dispozițiile mai favorabile pe care le prevede reglementarea maghiară, în raport cu directiva, în privința duratei minime a repausului săptămânal nu pot priva lucrătorul de alte drepturi care îi sunt conferite prin această directivă și în special de dreptul la repaus zilnic. Astfel, repausul zilnic trebuie să fie acordat independent de durata repausului săptămânal prevăzută de reglementarea națională aplicabilă”, scrie într-un comunicat de presă legat de hotărârea CJUE, potrivit avocatnet.ro.
În ciuda faptului că nu este o cauza ce implică România în mod direct, decizia este obligatorie pentru toate instanțele naționale din UE care se pot confrunta cu spețe similare.
Conform Codului muncii, salariații au dreptul, între două zile de muncă, la un repaus de minimum 12 ore consecutive. Totodată, aceștia au dreptul la un repaus săptămânal de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
Sursa: Mediafax