Buzunarele românilor au fost afectate în ultimele 12 luni. Prețurile serviciilor și alimentelor se schimbă de la o săptămână la alta, iar oamenii trebuie să își calculeze fiecare bănuț, pentru a putea face față cheltuielilor. De pildă, și prețul unui litru de lapte s-a schimbat. Iată detaliile mai jos, în articol, cât a ajuns să coste la raft.
Multe alimente banale aproape că au devenit de „lux” pentru mulți dintre români, având în vedere creșterile de prețuri ce s-au înregistrat în ultimele luni. Pe lângă scumpirile înregistrate la carburanți, facturile de energie electrică și gaze, buzunarele românilor sunt „lovite” și de prețurile de la rafturi, în magazine.
De pildă, prețul unui litru de lapte a crescut și se apropie de valoarea de 10 lei. Există și opțiuni mai scumpe, care sar de prețul de 20 de lei, mai ales cele care se regăsesc la categoria alimentelor bio. Însă, nu doar laptele s-a scumpit, ci și alte produse din categoria lactatelor. De exemplu, dacă un kilogram de telemea de capră costa 45 de lei în luna decembrie a anului 2022, în ianuarie 2023 același kilogram costă și 55 de lei. Evident, depinde și de producătorul sau magazinul de unde se cumpără alimentul respectiv.
De asemenea, în anul 2023, românii vor plăti mai mult pentru sucurile cu zahăr, băuturile carbogazoase, dar și pentru berea fără alcool. TVA-ul va crește de la 9% la 19%. Totodată, va crește și acciza la țigări. TVA-ul se va mări și în industria HoReCa, de la 5% la 9%. Cazările vor fi mai scumpe.
Sursa: Mediafax