Plicurile suspecte ajunse la Ambasada Ucrainei din România conţineau „ţesuturi organice”

SRI a analizat plicurile suspecte ajunse marţi, 6 decembrie, la sediul Ambasadei Ucrainei din Bucureşti şi a ajuns la concluzia că acestea nu conţineau substanţe explozibile. În schimb, în plicuri erau „ţesuturi organice”. 

„În legătură cu cele două plicuri suspecte ridicate în cursul zilei de ieri de la ambasada Ucrainei din București, vă facem cunoscute următoarele aspecte: În urma primelor analize de laborator, s-a constatat că în plicuri nu se află conținut de interes pirotehnic și nici alte substanțe periculoase. Menționăm că analizele specifice au arătat că plicurile conțin fragmente de țesuturi organice, iar pentru stabilirea provenienței acestora este necesară o analiză suplimentară pe care o vor efectua instituțiile abilitate ale statului. Pe componenta prevăzută de atribuțiile legale pe care le are SRI, verificările întreprinse de noi s-au finalizat”, se arată în comunicatul SRI. 

Probele au fost trimise la INML pentru analize suplimentare. Potrivit surselor Observator, ar fi vorba despre ochi de animale, în stare de putrefacţie. Plicuri cu un asemenea conţinut au fost trimise la mai multe ambasade ucrainene de pe teritoriul Europei, cum ar fi ambasadele din Ungaria, Olanda, Polonia, Croația și Italia.  

Ucraina, prin vocea ministrului de Externe Dmitro Kuleba, a denunţat actele ca fiind parte a unei „campanii de teroare” a Rusiei, dar nu au fost prezentate probe în acest sens. Kuleba a mai spus că toate plicurile suspecte au fost trimise de la o singură adresa: sediul unui dealer Tesla din Germania. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI