Șocant: O cameră de tortură a fost descoperită în Herson, unde zeci de bărbaţi ar fi fost reţinuţi, electrocutaţi, bătuţi şi ucişi

Anchetatorii ucraineni au descoperit o ”cameră de tortură” în oraşul Herson, unde zeci de bărbaţi ar fi fost reţinuţi, electrocutaţi, bătuţi şi unii dintre ei ucişi, relatează „The Guardian”.

Militarii ruşi au preluat un centru de detenţie pentru minori, la jumătatea lunii martie, şi l-au transformat-o într-o închisoare pentru bărbaţii care refuzau să colaboreze sau care erau acuzaţi de activitate partizană.

Trei vecini şi doi comercianţi locali au spus că au început să audă ţipete la aproximativ şase săptămâni după ce militarii ruşi au preluat clădirea. Martorii au declarat că au început să vadă oameni duşi înăuntru cu pungi pe cap, iar unele cadavre au fost scoase afară.

Mikola Ivanovici, al cărui balcon are vedere la curtea din spate a centrului de detenţie, a spus că a văzut două cadavre aruncate în garajele din spatele centrului. Corespondenţii cotidianului britanic „The Guardian” au fost alături alţi jurnalişti şi procurori când au intrat pentru prima dată în centrul de detenţie, iar cadavrele fuseseră îndepărtate deja.

”Ieşeau bătuţi (…) complet dezorientaţi. Veneau aici, cereau indicaţii şi le dădeam bani pentru autobuz”, a mărturisit Ira, care deţine un chioşc în afara centrului de detenţie.

Martorii au mai spus că nu au văzut niciodată feţele bărbaţilor care se ocupau de centru, deoarece purtau cagoule şi erau îmbrăcaţi din cap până în picioare în negru.

Militarii ruşi au ajuns târziu la casa lui Vitali Serdiuk, la sfârşitul lunii august. Ei au percheziţionat locul şi au tras în aer când vecinii au protestat, apoi l-au dus pe Serdiuk la centrul de detenţie. Serdiuk a fost bătut atât de rău în cele patru zile în care a fost reţinut, încât soţia sa, Elena, a spus că în ultimele două luni i-a fost teamă frică să părăsească casa. Militarii i-au spus lui Serdiuk că a fost bătut, deoarece fiul său este soldat în armata ucraineană. Fiul, care nu se afla în Herson în timpul ocupaţiei ruse, a fost rănit recent pe câmpul de luptă.

Jenia Dremo, specialist IT, a fost lovit în frunte la un punct de control pentru că nu avea ţigări să le ofere soldaţilor. Ruşii l-au dus apoi la centrul de detenţie. ”M-au bătut doar puţin – am avut noroc, dar colegii mei de celulă au fost bătuţi crunt”, a dezvăluit Dremo. El a spus că i-a văzut doar pe oamenii din celula lui, dar erau opt deţinuţi în celula în care era închis şi erau mutaţi în mod regulat. El a menţionat că a auzit că sunt 23 de celule în total, sugerând că aproximativ 180 de persoane ar fi putut fi ţinute acolo la un moment dat.

”Au fost şi femei acolo. Au fost cel puţin două celule cu femei. Aveam o prietenă, Anna, care era acolo. Nu a fost violată, dar i-au ras capul”, a relatat bărbatul.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI