Ministrul Familiei, Gabriela Firea afirmă marţi într-o postare că Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament, a indemnizaţiei de sprijin şi a indemnizaţiei pentru tineri a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută.
Astfel, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani.
Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în partetinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani.
Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus faţă de alocaţia de plasament.
”Familia reprezintă piatra de temelie a întregii noastre existenţe. Este locul unde ne formăm pentru viitor şi una dintre cele mai mari binecuvântări pe această lume. Din păcate, însă, pentru mulţi copii familia o reprezintă angajaţii instituţiilor statului şi ceilalţi tineri din centrul sau casa de tip familial. La sfârşitul săptămânii trecute am vizitat două locuinţe de tip familial din municipiul Buzău şi, mărturisesc, am plecat cu sufletul rupt de poveştile de viaţă pe care le-am aflat de la copiii îngrijiţi aici. Ca mamă, cred că dramele oamenilor care ajung să-şi abandoneze copii sunt de neimaginat”, spune ministrul Familiei. Gabriela Firea afirmă că în apartamentul „Albatros”, a cunoscut şase adolescenţi minunaţi, 4 fete şi 2 băieţi. ”Cu visurile pe care oricine le are la aceste vârste, cu problemele şi îndoielile specifice. Sunt la vârsta la care ar avea nevoie de sfatul unui părinte. Acest sfat nu vine însă din familia în care s-au născut, ci din partea oamenilor care îi îngrijesc din copilărie. Povestea Andrei, o tânără de 16 ani, m-a impresionat până la lacrimi: a ajuns în grija statului nu de mult timp, după ce bunicii la care stătea au murit din cauza pandemiei COVID-19. Andra zâmbeşte reţinut, a fost tot timpul mai mult serioasă. Mi-a mărturisit că iubeşte informatica şi contabilitatea şi ar vrea să continue pe viitor pe calea acestor specializări”, a povestit ea. Potrivit ministrului, ”toţi tinerii din această casă au înţeles că doar prin muncă şi rezultate la învăţătură pot depăşi lipsurile”.” Albert, un băiat care a împlinit 18 ani, lucrează deja în domeniul auto. Alexandra Maria şi Georgiana se pregătesc cu seriozitate pentru Evaluarea Naţională, primul examen important din viaţa lor. Mi-au rămas foarte bine întipărite în memorie şi poveştile copiilor din al doilea apartament, „Zâmbetul Copilăriei”. M-a emoţionat povestea lui Valentin, un licean pasionat de pian şi trompetă, care se pregăteşte pentru un recital în luna ianuarie. Un băiat excepţional, cu o personalitate de artist, foarte deschis şi plin de viaţă. La fel sunt şi surorile Andreea şi Ioana. Foarte talentate la make-up şi coafură, visul lor este o carieră în acest domeniu. Prietena lor Roxana, care locuieşte în aceeaşi casă, cochetează cu designul interior”, spune Firea. ”Discuţiile cu aceşti copii sunt lecţii de viaţă. Sunt încă la final de copilărie, dar mai maturi ca unii adulţi. Am auzit direct de la ei păreri cu privire la eforturile făcute în ultimele luni pentru a îmbunătăţi serviciile oferite de instituţiile statului. Mi-au spus cu toţii cât de mult contează indemnizaţia pentru tineri, în special pentru cei care au un loc de muncă sau vor să-şi continue studiile. Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament, a indemnizaţiei de sprijin şi a indemnizaţiei pentru tineri a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută şi este deja în vigoare”, precizează ministrul. Gabriela Firea menţionează că practic, din acest moment, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus faţă de alocaţia de plasament.
Sursa: Libertatea Zilei