Farmacişti trimiși în judecată de DIICOT într-un dosar care vizează procurarea şi trimiterea în străinătate de medicamente aflate sub control naţional

DIICOT anunţă, sâmbătă, trimiterea în judecată a 24 de persoane, mare parte farmacişti, într-un dosar care vizează procurarea şi trimiterea în străinătate de medicamente aflate sub control naţional, fără respectarea dispoziţiilor legale. Gruparea a acţionat din 2010 până în 2018, trimiţând în SUA şi 29 de state europene peste 8 milioane de comprimate.

DIICOT anunţă, sâmbătă, trimiterea în judecată a unui număr de 24 inculpaţi (parte din aceştia având profesia de farmacist), pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc, scoatere din ţară de droguri de risc şi de mare risc, efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi spălarea banilor. 

”În cauză s-a reţinut faptul că, în anul 2010, pe raza judeţului Cluj, a fost constituit un grup infracţional organizat care a acţionat coordonat până în ianuarie 2018 şi care a avut drept scop procurarea şi trimiterea în străinătate de medicamente aflate sub control naţional, fără respectarea dispoziţiilor legale”, a transmis DIICOT.  

Procurorii au precizat că liderul grupului infracţional organizat, profitând de împrejurarea că avea cunoştinţe care activau în domeniul farmaceutic, a iniţiat şi organizat o întreagă structură care a evoluat şi s-a dezvoltat în timp,  prin intermediul căreia au fost exportate către destinatari din Statele Unite ale Americii şi alte 29 de state din Europa (de exemplu: Marea Britanie, Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca  Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria) medicamente aflate sub control naţional. 

”Activitatea de punere în vânzare a substanţelor amintite a presupus o colaborarea cu farmaciile on line din străinătate, dar şi crearea unor site-uri de vânzări on line, site-uri care, prin web design, sugerau că sunt farmacii on line. În acest context, menţionăm că, farmaciile on line au  fost autorizate să funcţioneze în România, abia în cursul anului 2019, când, prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 444/2019, a fost prevăzută posibilitatea unităţilor farmaceutice să vândă şi să elibereze on line numai medicamente care pot fi achiziţionate fără prescripţie medicală, fiind interzisă însă eliberarea şi vânzarea medicamentelor care pot fi cumpărate doar în temeiul unei prescripţii medicale”, au mai transmis procurorii.  

Potrivit acestora, activitatea infracţională a grupului a presupus: 

– un site care funcţiona ca şi o farmacie on line, configurat pentru a nu putea fi accesat din România, în vederea împiedicării descoperirii activităţii infracţionale; 

– colaborarea cu alte site-uri similare care aveau o bază de date cu clienţi; 

– colaborarea cu farmacii din ţară care să furnizeze cantităţi considerabile de medicamente aflate sub control naţional, fără reţetele legale; 

– diferite metode de plată, începând de la utilizarea sistemelor de transfer rapid de bani, plata cu cardul, transferuri bancare, până la plăţi cu monede virtuale. 

”Ca urmare a documentării activităţii infracţionale a rezultat că, în perioada 2010 – 2018, a fost procurată şi expediată în străinătate cantitatea totală de 8.437.208 comprimate (medicamente) care conţin substanţe care se regăsesc pe Tabelele Anexă la Legea nr.143/2000. De asemenea, în modalitatea expusă mai sus au fost expediate şi medicamente care conţin substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive”, a mai transmis DIICOT.  

Sumele de bani obţinute în această modalitate au fost supuse unui amplu proces de spălare, fiind înfiinţată în acest scop o societate cu sediul într-un paradis fiscal. În total au fost supuse procesului de spălare a banilor sumele de aproximativ 5 milioane de dolari (USD) şi 4 milioane de euro. 

”În ceea ce priveşte infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, s-a reţinut că, o parte dintre inculpaţi, fără a deţine un titlu de calificare în farmacie, au comercializat medicamente aflate sub control national”, au mai menţionat procurorii.  

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii privind peste 50 de bunuri imobile, 13 vehicule, conturi bancare şi sume de bani de peste 160.000 de lei şi 40.000 de euro. 

În vederea probării activităţii infracţionale au fost utilizate instrumente de cooperare internaţională cu autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi alte 29 de state din Europa. 

Rechizitoriul însoţit de dosarul cauzei a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Cluj. 

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI