Topul scumpirilor. INS: Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie s-a ridicat la 15,9%, comparativ cu luna septembrie 2021

Preţurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%, în timp ce rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”Preţurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%”, arată datele INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 este 100,93%.

Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,4%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 10,2%.

Mărfurile alimentare s-au scumpit în septembrie cu 19,12% faţă de septembrie 2021 şi cu 1,72% faţă de august 2022. La această categorie cel mai mult s-au scumpit: zahărul cu circa 50%, faţă de septembrie 2021, şi cu 15,33% faţă de august 2022, precum şi uleiul, cu 46,98%, faţă de septembrie 2021, şi cu 0,32% faţă de august 2022. Cartofii s-au scumpit cu 42,83%, faţă de septembrie 2021, şi cu 9,98% faţă de august 2022.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit 16,61% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021 şi cu 1,28% faţă de august 2021. Cel mai mult s-au scumpit la această categorie gazele, cu 70,64%, în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, în timp ce preţurile la energia electrică, gazele şi încălzirea centrală au urcat cu 41,36%, în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, şi cu 3,69% faţă de august 2022.

Serviciile s-au scumpit cu 8% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021 şi cu 0,72% faţă de august 2022. La această categorie cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 34,17%, în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, şi s-a ieftinit cu 1,52% faţă de august 2022. Serviciile de apă, canal, salubritate s-au scumpit cu 22,05%, în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, şi cu 1,54% faţă de august 2022.

Sursa: Vedeta Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI