A murit Jody Miller. Legenda muzicii country avea 80 de ani

Celebra cântăreaţă de muzică country Jody Miller, câştigătoarea unui premiu Grammy, a murit, joi, la vârsta de 80 de ani, din cauza complicaţiilor legate de boala Parkinson de care suferea.   

Jody Miller a decedat în oraşul Blanchard, Oklahoma, potrivit unui comunicat postat pe pagina ei de Facebook. 

Născută în Phoenix, Arizona, în 1941, Miller a semnat cu Capitol Records în 1962 şi a lansat albumul de debut „Wednesday’s Child is Full of Woe” un an mai târziu. 

Jody Miller a devenit cunoscută pentru hit-ul „Queen of the House”, lansat în 1965, care i-a adus un premiu Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală Country & Western. 

Piesa ei de protest „Home of the Brave”, lansată în acelaşi an, a fost cel mai bine vândut single al ei în Statele Unite, în pofida faptului că a fost interzis de unele posturi de radio, potrivit comunicatului. 

„Talentul lui Jody Miller nu poate fi subliniat îndeajuns. Ea a avut această capacitate înnăscută, dată de Dumnezeu, de a interpreta şi de a comunica cu cele mai frumoase tonuri şi inflexiuni”, a declarat Jennifer McMullen, reprezentanta lui Miller, în comunicat. 

Miller a lansat numeroase hituri în 1970, între care „He’s So Fine”, „Baby I’m Yours” şi „There’s a Party Goin’ On”. 

Ea s-a retras la începutul anilor 1980. 

După moartea soţului ei Brooks în 2014, Miller a cântat cu fiica ei Robin şi cu doi dintre nepoţii ei, formând grupul muzical „Jody Miller and Three Generations”, care a lansat în 2018 piesa „Where My Picture Hangs On the Wall”. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI