Alertă la această înșelătorie! Mesaje false privind prezentarea în magazinele E.ON, transmise clienţilor companiei

E.ON Energie România îşi avertizează clienţii să nu ia în considerare şi să nu dea curs mesajelor primite, în ultimele zile, prin intermediul Whatsapp/SMS, în numele companiei, privind necesitatea unei deplasări la magazinele E.ON şi depunerea unei cereri, până la 1 octombrie, pentru a beneficia de schema de sprijin.

„Aceste mesaje NU sunt expediate de E.ON Energie România, iar dacă primiţi mesaje care conţin îndemnuri de a completa rapid cereri sau de a accesa link-uri, recomandarea noastră este să NU daţi curs acestor invitaţii! Specialiştii noştri în CyberSecurity investighează acest incident pentru a identifica şi transmite informaţii utile către instituţiile specializate ale statului care sunt autorizate să ia măsuri pentru prevenirea unor situaţii similare. În legătură cu schema de sprijin stabilită de către statul român, privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze naturale pentru perioada 1 septembrie 2022 – 31 august 2023, găsiţi informaţii corecte şi complete pe pagina noastră de internet, prin accesarea link-ului https://www.eon.ro/plafonare-pret”, transmite compania.

Totodată, compania precizează că persoanele fizice nu trebuie să depună nicio cerere pentru a beneficia de acest sprijin, iar persoanele juridice, în funcţie de domeniul de activitate, pot depune o solicitare online.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI