Transportul public din acest oraș din România va fi gratuit

Primăria municipiului Braşov anunţă că toate călătoriile cu mijloacele de transport în comun ale Regiei care asigură acest serviciu vor fi gratuite pentru toţi călătorii, în perioada 9-11 septembrie, în care municipiul va fi gazda Forumului Oraşelor Verzi.

Decizia de asigurare a transportului gratuit pe toată perioada desfăşurării Forumului Oraşelor Verzi a fost adoptată prin hotărâre a Consiliului Locali. Potrivit unui comunicat al primăriei Braşov, călătorii care au abonament valabil in respectiva perioadă vor primi o prelungire a perioadei  de valabilitate a acestora pentru trei zile.

„Vrem sa convingem cât mai mulţi braşoveni şi turişti că transportul în comun este este cu adevărat o alternativă potrivită pentru Braşov la autovehiculul personal, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani am investit pentru a avea una dintre cele mai moderne şi puţin poluante flote de autobuze şi troleibuze din ţară”, a declarat primarul oraşului, Allen Coliban.

Gratuite vor fi inclusiv cursele cu autobuzul supraetajat, care în cele trei săptămâni de când a fost pus în funcţiune a înregistrat aproximativ 7000 de călătorii.

Gratuitatea nu va fi valabilă pentru liniile metropolitane care fac legătura între municipiul Braşov şi localităţile din jurul acestuia.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI