Detalii despre moartea liderului Al-Qaida, ucis în balconul unei case din Kabul ordonat de Biden

Liderul Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică în Afganistan, într-un atac cu un avion american fără pilot (dronă), a anunţat în direct la televiziune preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

”Sâmbătă, din ordinul meu, Statele Unite au efectuat cu succes un atac aerian la Kabul, în Afganistan, în care a fost ucis emirul Al-Qaida Ayman al-Zawahiri”, a anunţat el luni, într-o scurtă alocuţiune, la Casa Albă.

Al-Zawahiri era unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume, iar Statele Unite ofereau 25 de milioane de dolari în schimbul oricărei informaţii care să conducă la găsirea acestuia.

El a preluat conducerea nebuloasei jihadiste în 2011, după eliminarea lui Osama ben Laden, ucis de către un comando american în Pakistan.

De negăsit de peste zece ani, el era considerat unul dintre ”creierele” atentatelor de la 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3.000 de morţi în Statele Unite.

Atacul cu dronă a fost efectuat cu ajutorul a două rachete de tip Hellfire şi fără vreo prezenţă militară americană la sol, a precizat un oficial american, o dovadă, consideră el, a capacităţi Statelor Unite de a ”identifica şi localiza chiar şi teroriştii cei mai căutaţi din lume şi de a lua măsuri cu scopul de a-i elimina”.

Ayman al-Zawahiri a fost văzut ”în mai multe rânduri şi pe durate lungi de timp în balconul în care a fost atins până la urmă” de atac, în capitala afgană, a adăugat el.

Casa cu trei etaje se află la Sherpur, un cartier înstărit din capitala afgană, unde mai multe vile sunt ocupate de către oficiali şi comandaţi talibani de rang înalt.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI