Spania raportează primul deces din Europa legat de epidemia de variola maimuţei. Anunţul autorităților spaniole a fost făcut la câteva ore după ce Brazilia a raportat primul astfel de deces în afara Africii.
Spania a raportat, vineri, un deces legat de variola maimuţei, considerat primul din Europa în epidemia actuală. Tot vineri, Brazilia raportase primul deces al unui pacient cu variola maimuţei din afara Africii, în acest val, potrivit The Guardian.
Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din 22 iulie, erau raportate doar cinci decese, toate în Africa.
OMS a declarat, sâmbăta trecută, epidemia, care se răspândeşte rapid, o urgenţă sanitară globală, cel mai ridicat nivel de alertă.
În cel mai recent raport al său, Ministerul spaniol al Sănătăţii a arătat că în ţară au fost confirmate 4.298 de cazuri, din care doar 64 la femei.
Din cei 3.750 de pacienţi despre care instituţia avea informaţii, 120 au fost spitalizaţi şi unul a murit.
Un purtător de cuvând al Ministerului Sănătăţii din Spania a refuzat să ofere mai multe detalii despre persoana decedată.
Victima din Brazilia era un bărbat de 41 de ani care, potrivit Ministerului Sănătăţii, suferea şi de limfom şi avea un sistem imunitar slăbit.
„Comorbidităţile i-au agravat starea”, a arătat ministerul.
Instituţia a precizat că pacientul a fost spitalizat în oraşul Belo Horizonte din sud-est şi a murit în urma unui şoc septic, după ce a fost dus la Terapie intensivă.
Sursa: Libertatea Zilei