Poliţia de Frontieră anunţă că 114.874 de persoane au intrat în România miercuri, dintre care 12.215 de cetăţeni ucraineni. Numărul acestora din urmă a înregistrat o creştere semnificativă faţă de ziua anterioară.
„În data de 27.07.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 222.800 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 56.300 mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România, au fost 114.874 de persoane, dintre care 12.215 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 29% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 27.07.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.716.040 cetăţeni ucraineni”, a transmis, joi, Poliţia de Frontieră.
Conform sursei citate, controlul de frontieră la intrarea în România se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat: 51 de fapte ilegale (33 de infracţiuni şi 18 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Totodată, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.660.500 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 28.100 lei.
În plus, nu s-a permis intrarea în ţară a 22 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea 72 cetăţeni români din diferite motive legale.
Sursa: Libertatea Zilei