Klaus Iohannis: Peste un milion de ucraineni au trecut frontiera României, 90.000 au rămas în țara noastră. Sunt drame îngrozitoare

Klaus Iohannis a afirmat, marți, că este important ca statul român să continue să ofere o perspectivă tuturor cetăţenilor ucraineni care trec graniţa şi să le asigure condiţiile unei vieţi cât mai apropiate de normalitate.

”Războiul neprovocat şi ilegal pornit de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei la începutul acestui an are efecte devastatoare asupra a milioane de oameni, care s-au văzut nevoiţi să-şi lase în urmă căminele pentru a fugi din calea ororilor. Sunt drame îngrozitoare, vieţi schimbate pentru totdeauna, singura alinare fiind căldura şi grija celor care le-au oferit refugiu. Peste un milion de oameni au trecut frontiera României, dintre care aproape 90.000 au rămas în ţara noastră. Românii şi-au deschis sufletele şi casele şi au făcut tot posibilul pentru a-i ajuta, cu o solidaritate impresionantă”, spune preşedintele în mesaj.

Şeful statului arată că, ”odată cu protejarea vieţii persoanelor refugiate, devin necesare şi o serie de măsuri care să le permită să îşi continue studiile, să muncească, să îşi poată creşte copiii în siguranţă”.

”După izbucnirea conflictului, ţara noastră a adoptat imediat un cadru care a reglementat primirea refugiaţilor de război. Astfel, pentru copiii ucraineni aflaţi pe teritoriul României, a fost garantat dreptul la educaţie în aceleaşi condiţii cu preşcolarii şi elevii români. Totodată, a fost asigurat accesul gratuit la servicii de sănătate, inclusiv pentru completarea schemei de vaccinare. Studenţii au avut posibilitatea de a-şi continua studiile prin suplimentarea numărului de locuri în universităţi”, spune preşedintele.

Klaus Iohannis arată că, având în vedere evoluţia situaţiei de securitate, este important ca statul român să continue să ofere o perspectivă tuturor cetăţenilor ucraineni care trec graniţa şi să le asigure condiţiile unei vieţi cât mai apropiate de normalitate. În acest sens, sunt necesare intervenţii pe mai multe paliere”.

”Pe de o parte, cei care sunt primiţi în sistemul de educaţie – fie că vorbim despre elevi, fie despre studenţi – trebuie să beneficieze de şansa ca, pe termen mediu şi lung, să-şi continue studiile şi formarea educaţională de calitate.  Pe de altă parte, este la fel de important să creăm oportunitatea unui loc de muncă celor de vârstă activă. România s-a confruntat în ultimii ani cu o penurie a forţei de muncă în anumite sectoare şi dispune de potenţialul economic necesar pentru a oferi refugiaţilor ucraineni posibilităţi de angajare”, menţionează el. 

Potrivit preşedintelui, ”recunoaşterea calificărilor şi reducerea barierelor birocratice pot facilita integrarea pe piaţa muncii, contribuind în mod hotărâtor la siguranţa economică a acestora”.

Nu în ultimul rând, trebuie să le asigurăm, celor care au fost nevoiţi să îşi părăsească propriului cămin, accesul la spaţii de locuit în condiţii decente.

”Pentru gestionarea acestei crize umanitare de proporţii, statul român a elaborat rapid, în funcţie de evoluţia evenimentelor, un plan extins de măsuri menite să îi sprijine pe refugiaţi. De multe ori s-a lucrat contra cronometru, într-un context cu o dinamică în continuă schimbare. În aceste vremuri dificile, prin solidaritatea de care a dat dovadă şi angajamentele asumate, România a devenit un exemplu în regiune. Un cadru normativ adaptat şi flexibil trebuie însoţit de o deschidere cât mai largă, atât a administraţiei publice, pe toate nivelurile, cât şi a sectorului privat. Împreună, avem şansa de a oferi un dram de normalitate celor care, cu doar câteva luni în urmă, îşi duceau existenţa sub certitudinea păcii. Totodată, este nevoie ca acest plan să ofere soluţii şi oportunităţi pe termen lung, pentru că nimeni nu ştie cât va dura acest conflict”, mai afirmă preşedintele. 

El continuă: ”În această perioadă, avem responsabilitatea de a fi solidari şi toleranţi pentru a le oferi refugiaţilor protecţia şi liniştea de care au nevoie, până în momentul în care cei care vor dori să se întoarcă acasă o vor putea face în siguranţă. În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm că persoanele care aleg să îşi construiască o viaţă nouă, în România, dispun de toate instrumentele necesare şi de toată susţinerea statului şi a societăţii”. 

Preşedintele a salutat lansarea celor două planuri de răspuns ale Guvernului României, respectiv Agenţiilor ONU, care detaliază măsurile şi acţiunile pe termen mediu şi lung.

”Am convingerea că autorităţile statului şi societatea civilă vor continua să depună eforturi pentru diminuarea efectelor negative generate de războiul din Ucraina asupra cetăţenilor refugiaţi pe teritoriul României, oferindu-le acestora speranţa unui viitor în siguranţă”, mai afirmă şeful statului în mesaj. 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI