România a dat dovadă de solidaritate faţă de refugiaţii ucraineni şi va continua să le asigure condiţii pentru integrarea socială şi economică în ţara noastră, a spus premierul Nicolae Ciucă într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului.
„Ziua de 20 iunie este consacrată în fiecare an conştientizării dramelor prin care trec zeci de milioane de oameni din lume, strămutaţi sau nevoiţi să-şi părăsească ţările de origine din cauza războaielor sau persecutaţi din motive etnice, politice sau de altă natură. Este regretabil că numărul persoanelor aflate în astfel de situaţii a crescut constant în ultimul deceniu, iar acum vedem din nou cum acest fenomen este amplificat de agresiunea rusă în Ucraina. În cele aproape patru luni de când a fost declanşat acest conflict, România alături de alte ţări din regiune şi din întreaga Europă şi-au deschis graniţele pentru refugiaţii din Ucraina, dând dovadă de solidaritate faţă de aceşti oameni, ale căror vieţi au fost complet date peste cap de război”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.
Premierul reaminteşte că peste un milion de ucraineni au venit în România pentru a se refugia din calea pericolelor, iar dintre aceştia, peste 80.000 au ales „protecţia şi siguranţa oferite de România”.
„În marea lor majoritate femei, copii, bătrâni sau bolnavi au plecat de la casele lor sub ameninţarea bombardamentelor şi asalturilor sângeroase care au distrus localităţi întregi din Ucraina. În faţa acestei drame, românii au dovedit cu prisosinţă că sunt sensibili la suferinţele celor care ne cer ajutorul şi le mulţumesc încă o dată tuturor celor care s-au alăturat eforturilor guvernamentale de sprijin pentru refugiaţii din Ucraina, împreună cu instituţiile europene şi internaţionale. Acestor oameni, pentru care viaţa a devenit o adevărată fugă contracronometru din calea războiului, vom continua să le asigurăm condiţii pentru integrarea socială şi economică în România”, a spus Ciucă.
Şeful Executivului le-a transmis tuturor celor aflaţi în situaţia de a fi refugiat „o viaţă cât mai curând liniştită şi pace!”.
Sursa: Mediafax