Unde va fi înmormântat actorul Alexandru Lulescu?

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu actorului Alexandru Lulescu, care a murit vineri, la vârsta de 90 de ani, o pot face în foaierul Sălii Savoy a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, din Calea Victoriei nr.33.

Înmormântarea va avea loc luni, la ora 14.00, la Cimitirul Bellu, a anunţat Teatrul de Revistă.

Alexandru Lulescu a fost omagiat pe scena Teatrului „Constantin Tănase”, anul trecut, în luna octombrie, în prima ediţie a Galelor Savoy. Avea să fie ultima sa apariţie pe scena pe care a slujit-o aproape 60 de ani. Anul acesta, pe 1 iunie, a împlinit 90 de ani, fiind considerat cel mai longeviv actor al Teatrului de Revistă.

Prima apariţie a lui Alexandru Lulescu pe scena Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, care pe atunci se numea Ansamblul de Estradă, este consemnată în anul 1952, ca solist de balet într-un dans tătar din premiera intitulată “Primul spectacol”. Câţiva ani mai târziu, în 1961, se angajează la Teatrul devenit între timp Satiric-Muzical „Constantin Tănase”, unde joacă în zeci de spectacole, cu sute de reprezentaţii în ţară şi în lume.

Dintre spectacolele în care joacă amintim: ”La Grădina Cărăbuş”, “Pagini alese din Revista de altădată”, ”Revista cu Tănase”, ”Minunile Revistei – Ca la Tănase”, ”Veselie la…Tănase”, ”De la Cărăbuş la Savoy”, ”Revista cu paiaţe”, ”Vino să ne vezi deseară”, ”Scandal la Boema”, ”Pompiliu de Pompadour”, ”O seară la Revistă”, “Revista dragostei”. A făcut parte şi din distribuţia musicalurilor de succes: ”Groapa” (text: Eugen Barbu/muzica: Radu Şerban) şi ”O premieră furtunoasă”, după ”O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale (text şi versuri: Octavian Sava,  muzica: Marius Ţeicu).

Timp de douăzeci de ani, a format împreună cu un alt mare actor, Nicu Constantin, unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice, fiind deseori supranumiţi ”Regii umorului” sau ”Cavalerii râsului”.

Ultimele spectacole în care a putut fi aplaudat pe scena de la Revistă au fost: ”Hai, zâmbeşte!”, ”Lasă  supărarea-n hol!”,  ”Aer Bun! De Savoy!”, ”Hai, Hai România!” şi  ”Cu mască sau fără mască, oamenii vor să zâmbească!”.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI