OMS, decizie de ultimă oră despre pandemia de coronavirus. Ce au descis specialiștii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri decizia de a menţine răspândirea COVID-19 ca urgenţă sanitară internaţională sau pandemie.

Potrivit directorului general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, Comitetul de Urgenţă al OMS (format din cercetători independenţi) a recomandat să nu fie schimbat nivelul de alertă privind COVID-19, în perspectiva ca virusul să continue să se transmită în mod intens.

De asemenea, evoluţia sa este imprevizibilă, iar mortalitatea se menţine la un nivel ridicat, a precizat directorul OMS.

OMS cere distribuirea echitabilă a vaccinurilor anti-Covid

În acest context, a explicat el, trebuie menţinute eforturile ca vaccinurile şi alte instrumente dezvoltate pentru a face faţă pandemiei să fie distribuite în mod echitabil între ţări şi în interiorul lor şi să se continue programul de vaccinare pentru cei cu vârsta peste 65 de ani, mai ales în Africa.

Acoperirea breşelor existente în accesul la vaccinuri „este cel mai bun mod de a ne proteja de viitoare focare”, a comentat Tedros la o conferinţă de presă.

Preşedintele Comitetului de urgenţă al OMS, Didier Houssin, a susţinut la rândul său că „nu este momentul să ne relaxăm cu privire la acest virus”, nici să se piardă din vedere necesitatea de a continua testele de depistare pentru COVID-19.

Cele mai puține decese provocate de COVID-19 de la izbucnirea pandemiei

Referitor la condiţiile ca infecţia COVID-19 să nu mai fie plasată la nivelul maxim de alertă sanitară, el a explicat că este nevoie de întrunirea mai multor criterii, printre care unele epidemiologice şi altele legate de impactul coronavirusului în acele locuri unde răspândirea se menţine ridicată.

Numărul deceselor de COVID-19 raportate la nivel global, în ultima săptămână, a fost cel mai scăzut de la începutul pandemiei.

Despre subvariantele de Omicron descoperite recent (BA.4 şi BA.5), directoarea programului de combatere a COVID-19 din cadrul OMS, Maria Van Kherkove, a confirmat că au fost detectate în mod limitat în ţări din Africa şi Europa şi că se analizează dacă prezintă o schimbare semnificativă faţă de varianta originală.

Temerile de la începutul lunii martie privind un nou val al pandemiei care să afecteze Europa par să nu se fi materializat deocamdată.

China în schimb raportează oficial cele mai multe infecții cu coronavirusul de la izbucnirea pandemiei în orașul Wuhan și a plasat Shanghai, cel mai mare oraș al țării, într-o carantină strictă.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI