Ursula von der Leyen și Josep Borrell merg vineri la Kiev unde se vor întâlni cu Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va avea discuții vineri la Kiev cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean pentru televiziunea națională, potrivit Reuters.

Acesta a spus că alte detalii ale discuțiilor nu vor fi anunțate din motive de securitate. Un purtător de cuvânt al Uniunii Europene a declarat marți că principalul diplomat al UE, Josep Borrell, va călători și el la Kiev săptămâna aceasta.

Vizita președintei Comisiei Europene și a șefului diplomației UE are loc în contextul în care Uniunea Europeană pregătește al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Volodimir Zelenski a afirmat joi că noul pachet de sancțiuni occidentale împotriva Rusiei „nu este suficient”, iar în lipsa unor măsuri mai „dureroase”, rușii vor considera că au permisiunea de a continua cu atacurile. Dacă Vestul nu va reuși nici de această dată să prevină viitoare masacre, va fi o greșeală istorică, a mai transmis Zelenski

Deplasarea la Kiev este a doua deplasare a unor oficiali ai Uniunii Europene după vizita de săptămâna trecută a președintei Parlamentului European Roberta Metsola. La întâlnirea cu președintele Zelenski, Metsola a spus că „Uniunea Europeană recunoaște ambițiile europene ale Ucraine și aspirațiile voastre de a deveni o țară candidată pentru aderare. Aici, în fața voastră, vă spun că puteți conta pe mine!”.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI