Eurostat: România, printre țările europene cu cel mai redus șomaj

Rata şomajului în Uniunea Europeană a scăzut la 6,2% în februarie, de la 6,3% în luna precedentă şi 7,5% în perioada similară din 2021, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Cu o rată a şomajului de 5,7% în februarie, România se situează printre statele membre UE cu un nivel redus al şomajului.

În zona euro, rata şomajului a scăzut la 6,8% în februarie, de la 6,9% luna precedentă şi 8,2% în perioada similară din 2021.

Eurostat estimează că 13,267 milioane de persoane din UE, dintre care 11,155 milioane în zona euro, erau în şomaj în februarie. Comparativ cu ianuarie 2022, numărul şomerilor a scăzut cu 221.000 în UE şi cu 181.000 în zona euro. Comparativ cu februarie 2021, numărul şomerilor s-a redus cu 2,568 milioane în UE şi cu 2,150 milioane în zona euro.

În februarie, 2,581 milioane de tineri (sub 25 de ani) din UE erau şomeri, dintre care 2,101 milioane în zona euro. Rata şomajului în rândul tinerilor era în februarie de 14% în UE şi în zona euro, în scădere de la 14,3% în ambele zone, luna precedentă, scrie Agerpres.

În rândul femeilor, rata şomajului în februarie era de 6,5% în UE, faţă de 6,6% luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaţilor era de 5,9%, în scădere faţă de 6% în ianuarie.

În rândul statelor membre UE, cele mai mici rate ale şomajului în februarie se înregistrau în Cehia (2,4%), Polonia (3%), Germania şi Malta (ambele cu 3,1%). La polul opus, cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în Spania (12,6%) şi Grecia (11,9%). 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI