Regina Elisabeta se deplasează în scaun cu rotile și nu mai vrea să fie văzută în public

Regina Elisabeta se deplasează în scaun cu rotile și își anulează întâlnirile pentru că este „mândră” și „nu vrea să fie văzută” chinuindu-se, a declarat actorul Christopher Biggins.

„Este atât de trist și sper că va putea ajunge la celebrarea aniversării sale. Am auzit că motivul pentru care nu mai participă la atât de multe evenimente și își anulează întâlniri este fapul că ar fi în scaun cu rotile. Nu vrea să fie văzută așa pentru că este foarte mândră”, a spus acesta.

Inforamția vine după ce s-a aflat că Palatul Buckingham are un plan meticulos de a o duce pe regină la slujba care va fi oficiată în memoria Prințului Philip săptămâna viitoare.

Operațiunea include zborul cu un elicopter al Majestății Sale de la Castelul Windsor la Palatul Buckingham, transportul ei cu mașina și utilizarea unui paravan pentru a o proteja de fotografi.

O sursă a declarat pentru dailymail.co.uk că regina nu vrea să fie văzută, în public, în scaun cu rotile pentru a nu exista posibilitatea de a reproduce o fotografie cu sora sa, Prințesa Margaret, apărută în lunilea dinaintea morții ei.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI