Complet neașteptat! Țara care ar putea renunța la certificatul verde: Nu are nicio logică medicală

În Israel au fost depistate 65.259 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, un record negativ la nivel național, context în care ministrul israelian al finanțelor, Avigdor Liberman, a declarat că ar trebui să se renunțe la măsura certificatului verde – despre care spune că nu are „nicio logică medicală și epidemiologică” – și a precizat că lucrează deja cu actorii implicați în acest sens, transmite The Jerusalem Post.

Avigdor Liberman a vorbit despre renunțarea la certificatul verde la câteva ore după întrevederea pe care a avut-o cu premierul Naftali Bennett și cu ministrul israelian al sănătății, Nitzan Horowitz, când cei trei oficiali au anunțat că în zilele următoare vor fi distribuite gratuit la nivelul populației 25 de milioane de teste antigen pentru testare la domiciliu.

„Nu există nicio logică medicală și epidemiologică în certificatul verde, așa cum concluzionează mulți experți”, a scris ministrul israelian al finanțelor, pe Twitter. „Ceea ce există este un prejudiciu direct adus economiei, funcționării cotidiene și, în plus, o contribuție semnificativă la panica în rândul publicului. Lucrez cu toate părțile implicate pentru a elimina certificatul verde și pentru a păstra o rutină normală pentru noi toți”, a continuat oficialul.

Măsura certificatului verde presupune că doar persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală sau cele testate în ziua anterioară – sau cu 72 de ore înainte, în anumite situații – au acces la diferite tipuri de activități sau, în unele cazuri, chiar la locul de muncă.

Odată cu răspândirea variantei Omicron, numărul persoanelor care s-au infectat sau reinfectat a crescut vertiginos.

Există și oficiali care consideră că măsura certificatului verde ar trebui păstrată, cum este cazul lui Nachman Ash, director general în Ministerul israelian al sănătății. Cu toate acestea, chiar și el a recunoscut că regula va trebui să fie reanalizată cândva.

Dacă așa-numitul certificat verde va fi într-adevăr eliminat, inițiativa ar reprezenta o turnură semnificativă în strategia Israelului de combatere a pandemiei.

Anterior, Nachman Ash spunea că Israelul încă nu a atins vârful valului Omicron, lucru ce s-ar putea întâmpla în aproximativ o săptămână.

„Cu toate acesea, vedem de asemenea că numărul de spitalizări crește în continuare, dar creșterea încetinește”, a mai spus Nachman Ash.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI