Zile libere în 2022. Când vor avea românii parte de mini vacanțe

În 2022, salariații români vor avea dreptul la 15 zile libere, adică sărbătorile legale, conform Codului Muncii. În alte state europene, angajații nu sunt chiar atât de norocoși. În Spania, sunt 12 libere legale anul viitor, în timp ce în Germania doar nouă.

Din cele 15 zile de sărbătoare legală din România, 9 vor pica în timpul săptămânii. Primele, 1 și 2 ianuarie, sunt în weekend. Ca în fiecare an, Paștele și Rusaliile au câte două zile libere, dintre care prima este duminica. Ne putem aștepta ca Guvernul să stabilească și alte zile libere suplimentare pentru a se crea punți între unele sărbători legale și weekend.

Românii vor avea 15 zile libere legale în 2022

  • 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
  •  24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
  •  22 aprilie (Vinerea Mare):
  •  24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
  •  1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
  •  1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri:
  •  12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
  •  15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;
  •  30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
  •  1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
  •  25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.

Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.

Zile libere legale în alte țări din Europa

Calendarul de lucru din Spania include în total 12 sărbători naționale în 2022, cu una mai mult decât anul acesta. Doar opt vor fi organizate în comun în toată țara. Pentru celelalte patru, comunitățile autonome pot decide dacă le includ sau nu în calendarele lor.

În Franța sunt 11 sărbători legale, repartizate pe tot parcursul anului. Guvernate de codul muncii, aceste zile nu sunt toate nelucrătoare. Doar 1 mai, Ziua Muncii, este obligatoriu nelucrătoare pentru toți angajații cu excepția anumitor sectoare precum spitalele sau transportul public.

Nouă sărbători sunt protejate legal la nivel național în Germania. Landurile decid dacă mai stabilesc alte zile libere în plus.

Englezii vor avea două zile libere în iunie în 2022, cu ocazia jubileului de platină al Reginei Elisabeta. În total, în Regatul Unit salariații au parte de 8 sărbători naționale.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI