Stelian Ion, despre scandalul în cazul Şoşoacă: Putem vorbi despre lipsire de libertate în mod ilegal. Poliția nu își face treaba

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion consideră că în scandalul dintre senatoarea Diana Şoşoacă şi jurnalista italiană Lucia Goracci se poate vorbi despre lipsire de libertate în mod ilegal.

Stelian Ion a declarat, la RFI, că Poliţia nu şi-a făcut treaba în cazul Şoşoacă.

„Este absolut revoltător că instituţiile statului, pornind în primul rând de la poliţişti, nu-şi fac, aşa cum chiar jurnalista italiană a atras atenţia, nu s-a simţit apărată de poliţişti, nu-şi fac treaba. Ar fi trebuit cu celeritate întocmit dosar penal. S-a şi filmat ce s-a întâmplat acolo şi ar fi trebuit să se ia măsuri. Cazul e flagrant. În momentul în care te afli în biroul cuiva sau în casa cuiva şi vrei să părăseşti locul ăla şi ţi se interzice să părăseşti acel loc, putem vorbi despre lipsire de libertate în mod ilegal”, a afirmat fostul ministru al Justiţiei.

El consideră că autorităţile sunt timorate de senatoarea Diana Şoşoacă.

„Da, sunt timorate (…). Se pare că nu reuşesc sau nu vor sau ideea de funcţie, faptul că deţine o anumită funcţie, ar trebui să fim toţi egali în faţa legii şi dacă există asemenea fapte, să se meargă mai departe. Păi, ne-a sfidat, a sfidat un Parlament întreg, nepurtând mască timp de luni de zile. N-a luat nimeni atitudine, nu s-a întâmplat nimic, adică n-a venit Poliţia, n-a primit amendă, nu s-a întâmplat nimic. Exemplul ăsta pe care îl dă îi încurajează pe cei care după aceea se suie pe capotele maşinilor de Poliţie şi se reped la poliţişti (…). Şi dacă-i senator, ce? Poate răspunde foarte bine în faţa legii, nu e absolut nicio problemă (…). Dacă se încală legea, fie amendă, fie dosar penal, foarte clar, deci nu avem ce discuta. Dacă încălcăm legea fiecare dintre noi, suportăm consecinţele, indiferent cum ne cheamă, cât de tare zbierăm, cât de tare ne smulgem părul din cap şi ne ridicăm poalele”, a adăugat Stelian Ion.

 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI