Carantina redevine obligatorie pentru toți turiștii!

Coreea de Sud reintroduce carantina obligatorie pentru toți turiștii. Carantina este obligatorie pentru toți turiștii străini, indiferent dacă sunt vaccinați anti-coronavirus.

Decizia a fost luată din cauza temerilor legate de tulpina Omicron descoperită în Africa de Sud, conform Agerpres. Măsura intră în vigoare din 3 decembrie şi se va aplica până în data de 16 decembrie. Turiştii sud-coreeni sau rezidenţii străini care se întorc în ţară vor intra într-o carantină de 10 zile la domiciliul lor, iar cei care au viză de scurtă durată (pentru deplasările de afaceri) vor sta în carantină în locuri puse la dispoziţie de guvern.

Călătorii vor trebui să prezinte un test PCR negativ înainte de îmbarcare şi să efectueze alte două teste suplimentare pe teritoriul sud-coreean, după aterizare şi în cea de-a 9-a zi de carantină, a informat Agenţia pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor Infecţioase din Coreea (KDCA).

Sunt exceptaţi de la această măsură câţiva înalţi responsabili, funcţionari guvernamentali şi cei care participă la funeralii. În perioada 3 – 16 decembrie sunt suspendate certificatele de scutire de la carantină eliberate pentru turiştii vaccinaţi.

Aceste măsuri vin într-un moment în care Coreea de Sud, care până acum a ţinut sub control pandemia (cu 457.000 de contagieri în total şi 3.700 de decese), a înregistrat cifre maxime de contagieri zilnice (între 3.000 şi 5.000) şi cazuri grave de COVID-19 după relaxarea restricţiilor.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI