Alexandru Rafila aruncă bomba: Este puțin probabil ca în următoarea perioadă persoanele nevaccinate să scape de infectarea cu Covid-19

Deputatul PSD Alexandru Rafila este de părere că este puțin probabil ca în următoarea perioadă persoanele nevaccinate să scape de infectarea cu Covid-19.

Profesorul consideră că tulpina care este dominantă în prezent, Delta, se transmite de trei ori mai repede decât varianta inițială a virusului.

„Totuşi, cifrele pe care le avem la îndemână sunt de la Institutul de Sănătate Publică din România sau din alte ţări şi demonstrează ceva foarte clar: ţările care au acoperire mare vaccinală, chiar dacă au cazuri multe, nu au internări în spitale şi nu au decese decât în proporţie foarte mică. De fapt, asta e diferenţa între noi şi ei şi asta trebuie să înţelegem, ce se va întâmpla în perioada următoare.

 În perioada următoare este puţin probabil ca persoanele nevaccinate să nu contracteze boala. E foarte greu să nu contractezi boala, pentru că această tulpină e de trei ori mai transmisibilă decât tulpina originală şi asta e într-adevăr o problemă foarte mare, iar aglomeraţiile, în lipsa măsurilor de protecţie – mască şi distanţare – nu fac altceva decât să favorizeze transmiterea”, a afirmat Alexandru Rafila duminică seară, într-o emisiune la B1 TV.

Medicul a mai menţionat că în vara trecută în România a lipsit o campanie de informare privind vaccinarea, care să îi convingă pe cei care nu erau decişi cu privire la vaccinare.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI