Restricții pe timpul nopții într-o localitate din Arad din cauza creșterii cazurilor de infectare cu coronavirus

Localitatea Igneşti, judeţul Arad, a ajuns la incidenţa de 10,14 la mie, iar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis impunerea de restricţii aferente acestei incidenţe. Astfel, circulaţia pe timpul nopţii, după ora 20.00, este restricţionată doar la motivele întemeiate, iar programul operatorilor economici a fost redus până la ora 18.00.

”În baza comunicării Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad conţinând rata incidenţei COVID-19 la 1000 de locuitori din fiecare unitate administrativ-teritorială din Judeţul Arad, se constată că faţă de situaţia existentă la data de 30.08.2021 în următoarele unităţi administrativ-teritoriale a fost depăşită, la data prezentei Hotărâri, incidenţa de 7,5 cazuri COVID-19/1000 de locuitori: Igneşti”, transmite Prefectura Arad. 

Potrivit unei informări a Prefecturii Arad, în comuna Igneşti rata de infectare este de 10,14 cazuri la o mie de locuitori. De aceea, în localitate au fost impuse, începând cu 1 septembrie, restricţiile date de această incidenţă: circulaţia pe timpul nopţii, după ora 20.00, este restricţionată, fiind permisă deplasarea doar pentru motive întemeiate, iar programul operatorilor economici a fost redus până la ora 18.00 în fiecare zi.  

De asemenea, în localitatea Dezna rata de infectare este de 5,33 cazuri la o mie de locuitori. 

Potrivit ultimei raportări, în ultimele 24 de ore au fost depistate 18 noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, în judeţul Arad si s-a înregistrat un deces. Sunt 169 de cazuri active, dintre care 58 de persoane sunt spitalizate. 

În judeţul Arad, rata de infectare este de 0,32 cazuri la o mie de locuitori. 

 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI