Urmează încă o perioadă grea pentru omenirea: al patrulea val al pandemiei de coronavirus. Medicii americani spun că acesta va fi al celor care nu s-au vaccinat și al copiilor.
În ultimele săptămâni peste ocean s-au înregistrat zeci de mii de cazuri noi de copii infectăţi cu varianta Delta a coronavirusului.
Mulţi dintre ei au ajuns la Terapie Intensivă. Atât specialiștii, cât şi părinţii fac apel la cei care nu s-au vaccinat să se imunizeze cât mai repede.
Pe parcursul pandemiei, s-a răspândit ideea că virusul nu îi afectează pe copii la fel de grav ca pe adulți. Însă odată cu răspândirea variantei Delta, lucrurile s-au schimbat.
“Secția de Terapie Intensivă este plină de bolnavi cu COVID. Fetița din spatele meu nu a împlinit încă doi ani”, a declarat Nick Valencia de la CNN.
În acest spital sunt internați 18 copii cu COVID. Șase sunt la Terapie Intensivă.
Kendal Jaffe, PICU Nurse: “În ultimul an nu am văzut atât de mulți copii bolnavi cu o formă gravă de COVID pe cât vedem acum. Varianta Delta îi afectează mult mai grav, mult mai repede decât în trecut”.
În prima săptămână din august, în Statele Unite s-au înregistrat aproape 94.000 de cazuri de COVID la copii, o creștere semnificativă față de săptămâna anterioară.
Dr. Mark Kline, Children’s Hospital of New Orleans: “Scăparea noastră este vaccinarea. Vaccinarea tuturor adulților și a tuturor adolescenților care pot fi vaccinați”.
Pentru a-i convinge şi pe cei reticenţi să se vaccineze, o şcoală din statul Missouri a aprobat un bonus de 750 de dolari pentru profesorii şi ceilalţi angajaţi care se imunizează. Exemplul a fost urmat şi de alte şcoli – unele oferă până la 2.000 de dolari pentru cei care se vaccinează.
Sursa: Mediafax