Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) amintește că vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție în fața virusului. Serurile anti-COVID reduc riscul de infectare, riscul de transmitere a SARS-CoV-2, riscul de spitalizare și pe cel de deces.
Potrivit celor mai recente date oficiale, în România au fost vaccinate până acum 5.087.276 de persoane, din care 4.945.811 au schema completă. În ultima zi au fost vaccinate 14.176, din care 9.664 cu prima doză.
Marți, Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, a declarat că, pe ultimele două săptămâni din luna iulie, 81,5% dintre contaminări și 92,6% dintre decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate. Acesta a mai precizat că rata de vaccinare în urban e dublă față de cea din rural. Peste 1,1 miliaone de persoane din mediul rural au fost vaccinate până acum cu schema completă.
CNCAV, despre beneficiile vaccinării anti-COVID-19
„Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!
Prin vaccinare împotriva COVID-19:
-se reduce riscul de infectare;
-se reduce riscul de transmitere a virusului;
-se reduce considerabil riscul de spitalizare;
-se reduce considerabil riscul de deces.
Alege să te vaccinezi acum!”, a transmis CNCAV, pe Facebook.
Sursa: Mediafax