Anca Țurcașiu, primele declarații despre divorțul de medicul Cristian Georgescu

Anca Ţurcaşiu a făcut câteva dezvăluiri în premieră despre viaţa personală în emisiunea moderată de poetul Mircea Dinescu.

Artista a povestit cum a trecut prin divorţul de medicul Cristian Georgescu, dar şi cum a devenit vegetariană.

„Nu am trăit drame la viaţa mea, ci anumite etape pe care le-am considerat o sursă de putere. Când te afli într-un context nefericit, nu trebuie să rămâi acolo, ci să te ridici şi să mergi mai departe. Mie acest lucru mi-a dat sentimentul că sunt un om foarte puternic. Poate că am ieşit şifonată, dar şifonarea asta duce către înţelepciune”, a precizat vedeta.

Anca Turcașiu și medicul Cristian Georgescu formau unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz și puțină lume se aștepta la o despărțire după 22 de ani de căsnicie și un copil de 21 de ani. Cei doi au decis însă să o ia pe drumuri separate, în iulie anul trecut.

Mariajul lor nu a fost nici pe departe doar lapte şi miere, din contră, au fost semne care au prezis despărţirea încă de acum şase ani. Cauza divorțului se pare că ar fi fost o relație extra-conjugală a fostului soț, însă Anca Țurcașiu nu a vorbit niciodată despre asta.

Artista a mai povestit că s-a născut vegetariană şi că, în copilărie, era forţată să mănânce carne. A renunţat la acest aliment atunci când a plecat din casa părintească, în urmă cu 30 de ani.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI