Cât câștigă Adelina Pestrițu din postările făcute pe Instagram

Adelina Pestrițu este unul dintre cei mai populari influneceri din România. Activitatea sa de pe rețelele de socializare este urmărită de peste 1,7 milioane de internauți.

Cu toate că pare, prin postările pe care le face, că are o viață de vis, Adelina Pestrițu a recunoscut că “meseria” de influencer îi limitează timpul pe care ar trebui să-l petreacă alături de familia ei și îi aduce și anumite neplăceri pe plan personal.

Adelina Pestrițu a explicat, în emisiunea „Interviurile lui Vitalie” care sunt bucuriile și părțile negative ale unui influencer. 

„Părinții mă întreabă cu ce mă ocup. Eram la televiziune, era un venit sigur. Mi-a fost greu să le explic. Oamenii nu s-au obișnuit cu rolul de influencer, meseria de influencer, pentru că îți ocupă tot timpul. Sunt zile în care nu am timp pentru mine sau viața personală, dar trebuie, e musai să am timp pentru ce fac eu în mediul online, adică mediul din care îmi câștig pâinea, pentru care trebuie să muncesc non-stop. Nu este o meserie pentru care ai un program, cum sunt corporatiștii, până la 18.00, apoi merg acasă cu familia, merg la un tenis sau, pe vremuri, la cinema”, a spus Adelina Pestrițu.

„Eu am 1.7 milioane de urmăritori, dar aș fi curioasă să fac un sondaj într-o zi, câți dintre ei mă plac cu adevărat. Câți sunt curioși și câți sunt hateri. Comunitățile din Instagram adună mulți oameni cu interese. Unii vor informații, alții vor să vadă cum trăiești, cum ai în casă, care este stilul tău de viață. Sunt și oameni care vin să-și caute confirmări că viața ta nu este perfectă, că viața ta ca influencer este pe Instagram și atât. Ei își caută confirmări. Nu sunt de blamat, pentru că în România sunt ori oameni foarte bogați care au o viață perfectă, sunt oameni care tind către viața perfectă, dar nu sunt în punctul acela și sunt oameni care o duc foarte greu. Cred că acei oameni nu știu cum să-și gestioneze sentimentele, trăirile, emoțiile și atunci încearcă să-și găsească alinarea prin a arunca cu aceste vorbe care uneori dor, care te bagă în depresie”, a mărturisit vedeta. 

Întrebată de suma de bani pe care o câștigă din „jobul” de influencer, Adelina Pestrițu a ezitat să dea un răspuns concret: „Nu aș putea să-ți spun. Nu aș putea să-ți spun dacă ar fi o cifră reală sau umflată. Depinde mult de context. În cazul meu, să știi că au fost colaborări din propria inițiativă fără nici 50 de euro. Am simțit că este nevoie de aportul meu în cazul respectiv. Unele contracte sunt remunerate și cu asemenea sume, altele cu mai puțin. Altele deloc. Suma raportată la salariul minim pe economie este enormă.”

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI